Web Analytics

★★★★★

Rasputin - video

Grigori Efimovici Rasputin (în limba rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин) (10 ianuarie 1869 – 16 decembrie (stil vechi)/29 decembrie (stil nou) 1916) a fost un mistic rus care a avut o mare influenţă asupra familiei ultimului ţar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

Rasputin a fost denumit şi Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit şi nu a ţinut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareţ al congregaţiei religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor şi despre el se credea că este vindecător care folosea puterea credinţei. El este unul dintre cele mai controversarte personalităţi ale secolului al XX-lea, deşi, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulţi istorici ca un ţap ispăşitor.

El a ...
... jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbuşirea dinastiei Romanov. Data de naştere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulţi cercetători şi de numeroşii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 şi 1873. Primii ani de viaţă Grigor Efimovici Rasputin s-a născut în familia unor ţărani într-un sătuc siberian de pe râul Tura, Pokrovskoie, în gubernia Tobolsk (în zilele noastre noastre regiunea Tiumen).

Pe la 18 ani, a petrecut trei luni într-o mânăstire. Aici a intrat în secta desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor. La scurtă vreme după ce a părăsit mânăstirea, a vizitat un om venerat ca sfânt, care avea o colibă în zonă, Macarie. Macarie a avut o influenţă uriaşa asupra tânărului. Rasputin s-a căsătorit în 1889 cu Parascovia Fiodorovna, având împreună trei copii. În 1901 a părăsit satul natal şi a plecat în pelerinaj. În timpul călătoriei sale, a vizitat Grecia şi Ierusalimul.

În 1903, Rasputin a ajuns la Petrograd, unde s-a proclamat stareţ posesor al unor puteri tămăduitoare egale cu ale profeţilor. Vindecătorul ţareviciului Ţareviciul Alexei suferea de hemofilie, boală pe care o moştenise de la străbunica sa pe linie maternă, regina Victoria. Rasputin a fost considerat de către ţar şi ţarină ultima speranţă pentru vindecarea copilului lor.

Cei doi părinţi au căutat neîncetat un tratament pentru însănătoşirea fiului lor şi, în 1905, au apelat la carismaticul ţăran să-l vindece pe bolnav. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi se pare că, într-adevăr, starea ţareviciul s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură. Scepticii au pretins că el ar fi obţinut ceva rezultate prin intermediul hipnozei.

Se povesteşte că în timpul unei crize grave a ţareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din Siberia, ar fi reuşit să-i uşureze suferinţa copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor. Ţarul îl numea pe Rasputin prietenul nostru, probabil un semn al încrederii de care se bucura acesta în ochii membrilor familiei imperiale. Rasputin a avut asupra ţarinei Alexandra o influenţă personală şi politică considerabilă, în mod special după ce Alexei a fost atacat de o albină în vara anului 1905.

După cum se povesteşte, Rasputin ar fi alergat în ajutorul băiatului şi ar fi strigat “Ужальте его и вы умретe!” (“Înţeapă-l şi vei muri!”). Albina a zburat din preajma bolnavului şi asta a fost interpretată ca o manifestare a puterilor sfinte ale lui Rasputin. Poziţia lui Raputin în biserică i-au permis să-şi crească influenţa asupra lui Alexei. Este verificat că mai înainte de a-l cunoaşte pe Rasputin, ţarina se plângea că fiul ei l-a întristat pe Isus cu purtările lui hulitoare.

După întâlnirea cu Rasputin, ţarina declara fericită că ţareviciul a recunoscut injusteţea drumului pe care se angajase. Ţarul şi ţarina îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profet, iar ţarina credea sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui Rasputin. Această relaţie poate fi apreciată şi în contextul relaţiei tradiţionale, vechi şi foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă şi pătura conducătoare a imperiului.

 Un alt factor important era probabil originea germană protestantă a ţarinei: ea era foarte fascinată de noua sa religie ortodoxă, dar se pare că îi lipsea discernământul asupra unora dintre practicile religiei ruşilor. Controversele În acest timp, Rasputin a devenit un personaj extrem de controversat, ducând o viaţă scandaloasă alături de femeile-discipol din înalta societate petersburgheză.

Mai mult, a fost văzut de multe ori apelând la serviciile prostituatelor, sau bând până la pierderea cunoştinţei, sau participând la chefuri de zile şi nopţi neîntrerupte. Era un tip libidinos, bădăran, murdar, de multe ori purtându-se în mod scandalos în public. Deşi fascina pe multe dintre femeile de condiţie bună din Sankt Peterburg, el nu era acceptat de societatea aristocratică din capitala imperiului, care considera că pur şi simplu nu se potriveşte cu rangul familiei imperiale.

Trebuie spus însă că între Rasputin şi biserica ortodoxă rusă au existat relaţii tensionate. Sfântul Sinod l-a atacat frecvent pe Rasputin şi, datorită acestui fapt, au fost lansate o mulţime de zvonuri neadevărate despre viaţa sa. De aceea, o mulţime de poveşti despre isprăvile lui trebuie privite cu o doză de scepticism. Datorită faptului ca Rasputin era un oficial al curţii imperiale, apartamentele sale erau supravegheate neîncetat, aşa că există şi dovezi credibile despre modul său de viaţă. În conformitate cu afirmaţiile fiicei lui Rasputin, Maria, acesta a “cercetat” secta hlîstilor, dar nu a devenit un membru al ei, mai mult chiar, a respins-o.

 În vreme ce lumea occidentală era interesată mai degrabă de practicile sexuale ale sectanţilor, (legată se pare de credinţa că smerenia poate fi atinsă numai prin autopervertire), Rasputin era înfricoşat de credinţa conform căreia iertarea divină poate fi obţinută prin autoflagelare, (o altă practică a sectanţilor). Precum cei mai mulţi creştini-ortodocşi, Rasputin credea cu tărie că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Dobândirea harului divin prin afundarea în păcat pare să fi fost una dintre învăţăturile secrete pe care le-a predicat şi practicat Rasputin în cercul aristocratelor. Ideea că dobândirea harului divin se poate face prin îndreptarea păcatelor nu era una nouă.

Se înţelegea că păcatul este o parte de neseparat a condiţiei umane, responsabilitatea credincioşilor fiind aceea de a fi conştienţi de păcatele lor şi de a fi dispuşi să le mărturisească, prin aceasta ajungând la smerenia creştină. O caricatură din 1916 sugerând influenţa lui Rasputin asupra ţarului şi ţarinei În timpul primului război mondial, Rasputin a devenit ţinta acuzaţiilor de influenţă nepatriotică la curte. Nepopulara ţarină era descendentă a unor principi germani, iar “prietenul” ei, Rasputin, era era acuzat că ar fi spion german.

Când Rasputin s-a arătat interesat să meargă pe front ca să binecuvânteze trupele la începutul războiului, Comandantul Suprem, Marele Duce Nicolae, i-a promis că-l va spânzura, dacă se arată în zonă. Rasputin a pretins mai apoi că a avut o revelaţie cum că armatele ruseşti nu vor obţine succese până când ţarul în persoană nu va prelua comanda operaţiunilor militare. Ţarul Nicolae al II-lea, căruia îi lipsea o pregătire militară adecvată, şi-a asumat o responsabilitate uriaşă, care a avut consecinţe tragice pentru el, familia lui şi pentru toată Rusia. Cât timp ţarul era departe pe front, influenţa lui Rasputin asupra ţarinei a crescut considerabil.

 În scurtă vreme a devenit confidentul şi sfătuitorul Alexandrei. A convins-o pe împărăteasă să numească în posturi importante din guvern persoane din cercul lui de discipoli. Urcând pe scara puterii, Rasputin a ajuns să se culce cu femei din înalta societate în schimbul favorurilor politice. Datorită în mare măsură ravagiilor făcute de lupte şi într-o mai mică măsură datorită acţiunilor anarhice ale lui Rasputin, economia imperiului se deteriora într-un ritm rapid.

 În multe cazuri, ţarina şi sfătuitorul său erau blamaţi pentru toate relele care se petreceau în acele vremuri. De exemplu: Vladimir Purişkevici era un membru marcant al Dumei. Pe 19 noiembrie 1916, Purişkevici a ţinut un discurs fulminat în Dumă în care a afirmat: ‘Miniştrii ţarului au fost transformaţi în marionete, marionete ale căror sfori au fost luate cu fermitate în mâini de Rasputin şi Împărăteasa Alexandra Fiodorovna – geniul răului din Rusia şi ţarina… care rămas o nemţoaică pe tronul rusesc, înstrăinată de ţară şi poporul său.’ Felix Iusupov a aprobat discursul, iar după aceea l-a contactat pe Purişkevici, care a fost de acord să participe la o tentativă de asasinare a lui Rasputin.

 Influenţa lui Rasputin asupra familiei Romanov a fost folosită de politicienii şi ziariştii care voiau aducă un la adresa cinstei dinastiei, să-l facă pe ţar să renunţe la puterea absolută şi să separe biserica de stat. Rasputin a contribuit fără să vrea la propagandă, intrând în dispute publice cu clericii, pe tema influenţei pe care o avea la curte şi a modului desfrânat de viaţa. Nobili din poziţii importante pe lângă ţar şi unele partide politice din Dumă au cerut în mod răspicat îndepărtarea lui Rasputin de la curte. În mod necugetat, Rasputin a făcut să scadă respectul pentru ţar în rândul supuşilor săi.

Asasinarea şi legendele care o înconjoară Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viaţa sa neobişnuită. Odată ce au decis că influenţa lui Rasputin asupra ţarinei îl făca prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiştilor, Prinţul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri şi cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveştilor spuse după moartea sa, Raputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a şase persoane).

Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împuşcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-şi ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare şi l-a atacat pe prinţ, care a fugit să-şi anunţe prietenii despre incident. Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenintând că-i va denunţa ţarinei pe toţi conspiratorii. Un alt glonţ l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbuşit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuţi că, până la urma, “Inamicul Statului” era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împuşcat de două ori şi bătut – a fost pescuit din râu şi autopsiat. Cauza morţii a fost stabilită că a fost înecul. Braţele lui au fost găsite în poziţie verticală, ca şi cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat. Dovezi recente Detaliile despre asasinat date de Felix Iusupov nu rezistă la o examinare mai atentă. Declaraţia dată la poliţie pe 16 decembrie, mărturisirea făcută câtă vreme a fost în exil în Crimeea în 1917, cartea pe care a scris-o în 1927 şi depoziţiiile făcută sub jurământ în 1934 şi 1965 au fost toate diferite între ele.

Până de curând, lipsa dovezilor a făcut imposibilă emiterea unor ipoteze credibile. În conformitate cu raportul de autopsie nepublicat al profesorului Kossorotov şi a reviziilor de mai târziu ale doctorului Vladimir Jarov din 1993 şi a Derrick Pounder din 2004/5, nu a fost găsită otravă activă în stomacul lui Rasputin. Nici concluziile despre faptul că s-a înecat nu mai par sigure la o a doua cercetare. Cert este Rasputin a fost bătut în mod sistematic şi înjunghiat cu o armă cu lamă, dar au existat diferenţe în ceea ce priveşte numărul şi calibrele revolverelor folosite. Toate aceste descoperiri au făcut să se schimbe în mod semnificativ raportul cu privire la moartea lui Rasputin.

 Rapoarte ale serviciilor britanice de informaţii din 1916 arată că britanicii erau profund preocupaţi de înlocuirea de către Rasputin a miniştrilor filoenglezi din guvernul Rusiei, dar mai mult decât atât, de insistenţele lui de retragere a trupelor ruseşti din război. Această retragere ar fi permis Germaniei să-şi mute trupele de pe frontul de răsărit pe cel de vest, astfel depăşind numeric armatele aliaţilor, ceea ce ar fi dus la o victorie aproape sigură a Puterilor Centrale.

 Indiferent dacă Rasputin pleda doar pentru cauza încetării războiului sau chiar ar fi putut să o determine, este clar că britanicii erau profund îngrijoraţi de o asemenea activitate defetistă. Conform afirmaţiilor profesorului Pounder, dintre cele trei gloanţe de pistol, cel de-al treilea, care i-a străpuns fruntea, a avut un efect fatal instantaneu. Acest al treilea foc de armă aduce şi anumite dovezi neaşteptate. În viziunea lui Pounder, sprijinită de raportul departamentului de arme de foc al Muzeului Imperial al Războiului, al treilea glonţ diferă de celelalte două care i-au provocat răni în piept.

“Calibrul şi proeminenţa marginilor lustruite” sugerează existenţa unui glonţ necămăşuit din plumb. La acea dată, majoritatea armelor foloseau gloanţe cămăşuite cu metal dur, doar britanicii folosind pentru revolverele ofiţereşti Webley cartuşe cu gloanţe necămăşuite. Pounder a ajuns la concluzia că glonţul care a provocat rana fatală a fost un glonţ rotund necămăşuit Webley 0,455 inch. Chiar martorii la asasinat au mărturisit că singurul om care a avut asupra sa un revolver Webley a fost locotenentul Richard Dewdney, un ofiţer britanic ataşat staţiei SIS din Petrograd. Această afirmaţie a fost mai apoi sprijinită în timpul unei audienţe a ambasadorului britanic Sir George Buchanan la ţar, când Nicolae al II-lea a afirmat că suspectează pe un ofiţer englez tânăr, fost coleg de şcoală cu Iusupov.

Într-adevăr, Dewdney îl cunoscuse pe Iusopov la Universitatea Oxford. Un alt ofiţer englez, căpitanul Chappers, se născuse chiar în palatul Iusupov în 1876, între cele două familii existând legături extrem de strânse. Confirmarea faptului că Dewdney, împreună cu un alt ofiţer, căpitanul David Sharp, s-a întâlnit cu Iusupov în săptăminile premergătoare asasinatului, pot fi găsită în jurnalul şoferului englezilor, Kyle Mason. Ultima însemnare a fost făcută exact în noaptea de dinainte de crimă. Mason a afirmat că “este un fapt puţin cunoscut că Rasputin nu a fost împuşcat de un rus, ci de un englez”. El a indicat că cel vinovat a fost un avocat din aceiaşi parte a ţarii ca Mason însuşi. Dewdney era născut la cam zece mile de locul de naştere al şoferului, toată viaţa descriindu-se ca “avocat pledant”, în ciuda faptului că nu a practicat niciodată această meserie.

Dovezi că asasinatul nu a decurs conform planului pot fi găsite scriosarea trimisă de Chappers lui Scale, opt zile mai târziu: “Deşi chestiunile nu au decurs în totalitate conform planului, obiectivul nostru a fost atins în mod clar … câteva întrebări stânjenitoare au fost deja puse despre o implicare mai largă. Dewdney încearcă să scape şi nu vă va face probleme”. La reîntoarcerea în Anglia, Richard Dewdney a arătat întregii familii un cartuş pe care a pretins că l-a avut de la scena crimei. Nimic dintre toate acestea nu este o dovadă hotărâtoare pentru a afla adevărul despre ce s-a întâmplat în noaptea de 16/17 decembrie, dar prezintă dovezi mai logice legate de faptul care s-a întâmplat.

Dewdney şi-a ars toate însemnările înainte de moartea sa din 1961, iar fiul lui a murit şi el patru ani mai târziu, fără să clarifice în vreun fel problema morţii lui Rasputin. “Duhul lui Grigori Efimovici Rasputin” După moartea lui Rasputin, secretarul lui, Simonovici, şi-a dat seama că au fost transferate mari sume de bani în contul fiicei răposatului, Maria, şi că, în general, toate afacerile acestuia erau lăsate în ordine Cu mai multe săptămâni înainte de a fi asasinat, Rasputin a scris următoarele:

“Scriu şi las în urma mea această scrisoare la Sankt Peterburg. Simt că voi părăsi această viaţă înainte de 1 ianuarie. Vreau să fac cunoscut poporului rus, Papei, Rusiei Mamei şi copiilor mei, pământului rusesc, ce trebuie să înţeleagă. Dacă voi fi ucis de asasini de rând, şi în mod special de fraţii mei ţaranii ruşi, tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili şi dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani şi ei nu-şi vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor uri şi pentru 25 de ani nu vor fi nobili în ţară. Ţar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale nu vor mai rămâne în viaţa pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus. Eu mă duc şi simt nevoia să spun ţarului Rusiei cum trebuie să trăiască dacă eu am dispărut. Trebuie să gândeşti şi să acţionezi cu prudenţă. Gândeşte-te la siguranţa ta şi spune rudelor tale că am plătit pentru ele cu sângele meu. Voi fi ucis. Nu mai sunt printre cei vii. Roagă-te, roaga-te, fii puternic, gândeşte-te la familia ta binecuvântată. -Grigori”

De ce a scris această scrisoare profetică, (dacă nu cumva a fost un fals fabricat de Simonovici), este un mister. S-a speculat că Rasputin a avut o viziune spirituală a evenimentului care avea să vină. Se crede şi că Rasputin ştia că era ponegrit de ruşi şi că cineva dorea să-l omoare în momentul în care a scris scrisoarea. Reputaţia lui Rasputin Presa contemporană, ca şi articolele şi cărţile dornice de senzaţional publicate în deceniul al treilea şi al patrulea, (una dintre ele avându-l ca autor chiar pe Iusupov), l-au transformat pe carismaticul ţaran într-un erou popular al secolului al XX-lea. Pentru occidentali, Rasputin a devenit întruparea înapoierii presupuse a ruşilor, a superstiţiilor, a iraţionalului şi imoralităţii, un subiect al interesului pentru senzaţional.

Pentru comuniştii ruşi, el a reprezentat tot ce era mai rău în regimul pe care-l doborâseră prin revoluţie. Pentru unii ruşi a rămas însă vocea ţăranimii, unii dintre aceştia îi resping credinţa dar îl onorează pe omul Rasputin. Patriarhia Moscovei a condamnat mişcarea pentru canonizarea lui Rasputin. Referindu-se la promiscuitatea lui Rasputin, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea a declarat în 2003: “Acest nebun! Ce dreptcredincios va dori să stea într-o Biserică care cinsteşte în mod egal pe ucigaşi şi pe mucenici, pe desfrânaţi şi pe sfinţi?”.

De la căderea comunismului în Rusia la sfârşitul secolului trecut, anumiţi naţionalişti ruşi au încercat să cureţe reputaţia lui Rasputin şi să se folosească de puternica lui personalitate în folosul lor. Au apărut noi dovezi de la prăbuşirea Uniunea Sovietică, care par cu toate să respingă pretenţiile de sfinţenie pentru Rasputin. Aceste documente sunt în principal notele scrise de indivizii plătiţi să supravegheze apartamentele lui Rasputin, evidenţele a plecărilor şi sosirilor ţaranului-profet ca şi a persoanelor care îl vizitau.

Supravegherea continuă a lui Rasputin nu era un secret în vremea vieţii sale, el exprimându-şi în mai multe rânduri iritarea. Încă din 1919 s-a remarcat că aceste dovezi sunt foarte controversate, fiind posibil sa se fi plătit pentru a se dovedi ceea ce doreau cei dădeau banii. Părul virginelor Rasputin avea reputaţia că păstrează cutii cu părul virginelor cu care a a avut relaţii intime. Când casa în care a locuit a fost dărâmată în 1977, autorităţile au dezgropat câteva cutii cu păr îngropate în grădină.

 
articole asemanatoare
Nu am gasit articole asemanatoare
Comentarii
Acest articol nu are niciun comentariu
adauga comentariu
bifeaza casuta antispam