Web Analytics

★★★★★

Mega-escrocheria secolului 20 - schema Ponzi

In anul 1920, intr-o perioada de doar cateva luni, un imigrant italian din SUA reusea sa castige echivalentul a 174 milioane de dolari din ziua de azi. Numele imigrantului? Charles Ponzi. Ceea ce a facut el atunci a intrat in istorie drept schema Ponzi, o escrocherie ingenioasa si care ulterior a fost repetata (cu succes!) de multe ori.

Principiul escrocheriei era simplu: clientul depunea niste bani si i se promitea un profit foarte mare intr-un interval de timp foarte scurt, castigul neavand insa niciun suport economic real. Totul se baza pe banii viitorilor deponenti atrasi de o asemenea minunatie financiara. Si, in mod inexplicabil, desi a fost demascata si analizata pe toate partile, schema functioneaza bine-mersi si astazi, e-adevarat, in forme ceva mai subtile. Charles Ponzi a sosit in SUA, din Italia, in anul 1903, la varsta de 21 de ani.

Avea in buzunar 2,5 dolari.
A inceput ca spalator ...
... de vase intr-un restaurant, a invatat rapid engleza si a avansat pana la pozitia de chelner, dar a fost dat afara pentru ca incarca notele de plata ale clientilor. Pana in 1919 a incercat diverse slujbe marunte sau chiar afaceri proprii, iar de doua ori a facut puscarie: prima data pentru falsificarea unui cec, a doua oara pentru implicarea intr-o retea de introducere frauduloasa in SUA a unor conationali. Mega-escrocheria a plecat de la o scrisoare…

Cariera de escroc celebru a lui Ponzi a inceput in momentul in care acesta a primit prin posta o scrisoare de la o firma din Spania, care se interesa de un catalog pe care el il distribuia. Scrisoarea era insotita de un cupon de raspuns, un fel de voucher pre-platit de firma din Spania si care ii permitea lui Ponzi sa trimita o scrisoare de raspuns fara sa achite taxele postale aferente (sistemul se mai practica si astazi).

Era prima data cand Ponzi vedea asa ceva si, interesandu-se, a aflat ca posesorul unui astfel de cupon, daca nu voia sa il foloseasca pentru a raspunde, il putea rascumpara de la Posta SUA, primind in schimbul lui timbre, pe care le putea apoi vinde. Iar partea frumoasa era ca, datorita unor fluctuatii ale ratelor de schimb valutare, era posibil (si perfect legal, totodata!) ca un cupon achizitionat in strainatate sa fie rascumparat in SUA la un pret mai mare. In Italia natala, de exemplu, din cauza inflatiei, aceste cupoane erau ieftine si puteau fi valorificate in SUA cu un profit frumusel.

Asa ca Ponzi s-a imprumutat si le-a trimis bani rudelor sale din Italia, solicitandu-le sa cumpere cupoane de-acolo si sa i le expedieze lui in SUA. Afacerea n-a mers insa chiar cum spera, pentru ca rascumpararea presupunea o birocratie destul de stufoasa, dar Ponzi nu s-a descurajat si a profitat altfel de intreaga situatie. Iar noua sa tactica l-a transformat intr-un adevarat personaj de roman. Concret, ce a facut Ponzi? Bazandu-se pe povestea credibila si perfect legala a castigului oferit de cupoanele de raspuns,

Ponzi si-a contactat toti cunoscutii din Boston, orasul unde se stabilise, si le-a servit un scenariu cum ca afacerea sa ii aduce un profit extraordinar, dar ca e nevoie in permanenta de bani pentru a putea achizitiona in cantitati mari cupoane din alte tari. Daca erau de acord sa investeasca ceva, el le oferea un profit de 60% in 90 de zile. Si, intr-adevar, Ponzi s-a tinut de cuvant si a platit acesti bani. Si dupa primele plati, vestea ca in oras exista un geniu financiar s-a raspandit ca fulgerul, iar investitorii au dat navala.

Ponzi nici macar nu trebuia sa dea inapoi prea multi bani, pentru ca cei carora le venea randul sa-si incaseze castigul preferau sa-si lase banii  in circuit pentru un castig si mai mare. In doar cateva luni, era o adevarata febra a acestor “investitii”, iar initiatorul ei avea o firma cu un sediu impunator si o intreaga retea de agenti ocupati sa recruteze clienti din 7 state americane. In mai 1920, la mai putin de 3 luni de la demararea isteriei, Ponzi stransese deja cca 4,6 milioane de dolari (la valoarea de azi) si oamenii veneau cu miile sa ii dea bani. Demascarea escrocheriei Intrigati de o asemenea rentabilitate nemaivazuta, specialistii din domeniul financiar s-au hotarat sa arunce o privire asupra afacerii lui Ponzi.

Si unul dintre acestia, Clarence Barron, proprietarul Wall Street Journal, a facut o observatie simpla: E-adevarat, e posibil ca cineva sa castige o suma mica din rascumpararea unui cupon de raspuns, dar daca afacerea se bazeaza pe aceste sume mici ar inseamna ca Ponzi tranzactioneaza cca 160 de milioane de cupoane. Dar in lume circula doar 27.000 de cupoane. De unde vin atunci banii? Apoi, Barron a remarcat ca Ponzi isi plaseaza banii proprii in imobiliare si in actiuni, ca orice investitor obisnuit.

Daca intr-adevar dispune de o schema functionala care ii permite sa obtina 50% profit, de ce prefera instrumente clasice care ii pot aduce cel mult 5%? Cu siguranta, asta nu prea seamana cu ceea ce ar face un geniu financiar. Analiza lui Clarence Barron a fost publicata in ziarul Boston Post si rezultatul a fost incredibil: a doua zi, sediul firmei lui Ponzi a fost luat cu asalt de oameni care voiau… sa investeasca. Ponzi chiar a marturisit peste ani ca in ziua de dupa aparitia articolului a avut incasari de 1 milion de dolari (!!!).

Arestarea lui Ponzi si sfarsitul
Desi investitorii aveau in continuare incredere in el, Ponzi si-a dat seama ca lucrurile nu mai sunt totusi chiar ca la inceput. Ca urmare, a angajat un publicist celebru, William McMasters, sa se ocupe de imaginea lui, dar acesta a simtit minciuna din spatele afacerii si a refuzat sa colaboreze cu el. I-a facut chiar si un portret deloc magulitor in presa:

“Din punct de vedere financiar, omul e un idiot. De-abia stie sa adune… L-am vazut stand cu picioarele pe birou, fumand trabucuri scumpe, folosind scrumiere cu diamante si debitand idiotenii despre cupoanele lui.” Sfarsitul a venit cu adevarat odata cu implicarea autoritatilor. O razie la sediul firmei a aratat ca nu existau acele cantitati uriase de cupoane si, in plus, registrele erau in neregula. Ponzi declara lichiditati de 7 milioane de dolari, in realitate era pe minus cu 2 milioane.

A fost acuzat de 86 de infractiuni si s-a ales cu o condamnare pe 5 ani, din care a executat 3 ani si jumatate. Dupa eliberare s-a trezit insa cu noi acuzatii din partea statului american si cu o noua condamnare pe 9 ani. A fost eliberat definitiv in 1934 si deportat in Italia. Restul vietii si l-a petrecut incercand diverse alte scheme, fara succes. A murit in 1949, la Rio de Janeiro, nu inainte de a acorda un ultim interviu, declarand: “Le-am oferit americanilor cel mai mare spectacol de la debarcarea Pelerinilor incoace.”
articole asemanatoare
Comentarii
Acest articol nu are niciun comentariu
adauga comentariu
bifeaza casuta antispam