Istorie intezisă! Un craniu vechi de peste 700.000 de ani contrazice teoria evoluției

★ ★ ★ ★

În 1959, într-o zonă numită Halkidiki, din Petralona – nordul Greciei, un cioban a găsit într-o peșteră ceva extrem de surprinzător. Într-unul dintre pereții peșterii era „încorporat” un craniu uman, alături de mai multe unelte din os și fire de păr de animal.

Autoritățile din Petralona au trimis craniul spre examinare către experții Universitătii Salonic din Grecia, cu acordul de a înapoi neobișnuita descoperire pentru a fi expusă într-un muzeu din zonă, însă lucrul acesta nu s-a întâmplat nici până astăzi, craniul fiind investigat și văzut de foarte puțini oameni.

Unul dintre cei care au avut prilejul de a studia craniul este și Dr. Aris Poulianos, membru al Uniunii Internaţionale pentru Ştiinţe Antropologice şi Etnologice (UISAE) din cadrul UNESCO.

În urma datării vechimii, s-a stabilit faptul că „Omul din Petralona”, Archanthropus Petralona, ar avea o vârstă de cel puțin 700.000 de ani, ceea ce îl face cel mai vechi europeoid uman (care prezintă ...

... trăsături europene). Cercetarea doctorului Poulianos a arătat că „Omul Petralona” a evoluat separat în Europa și nu a avut un strămoș venit de pe continentul african. Cercetarea grecilor este confirmată și de studiile efectuate peste ocean de experți din SUA.

Aceștia au examinat craniul în anul 1971 bazându-se pe o analiză a stratigrafiei peșterii și sedimentul în care a fost încorporat craniul, scrie Realitatea.net.

Săpăturile au continuat în peştera Petralona cu participarea cercetătorilor internaţionali (46 de specialişti din 12 ţări), ceea ce a oferit dovezi suplimentare care au susținut afirmaţiile doctorului Poulianos.

Printre aceste descoperiri ulterioare se numără mai multe bucăţi de lemn, o frunză de stejar, păr de animal şi coprolite – toate fosilizate – ceea ce a permis o datare corectă. Extrem de interesantă a fost și descoperirea unor unelte din piatră şi oase specifice etapei evoluţioniste Archanthropus, începând cu straturile inferioare de sedimente ale peşterii (750.000 de ani) şi mergând către cele superioare (550.000 de ani).

Un craniu care datează de 700.000 de ani, care este Homo Sapiens sau parțial Homo Sapiens, contrazice teoria evoluţionistă a „originii africane” a omului modern. Să fie acesta motivul pentru care autoritățile elene au decis în 1983 să interzică accesul și efectuarea de orice fel de teste în peșteră?

Nu știm sigur, însă cercetatorul nu s-a lăsat învins de sistem. A dat în judecată statul grec, iar după 15 ani de procese a reușit să obțină câștig de cauză și să redeschidă peștera. Însă autoritățile nu s-au lăsat și, de atunci, folosindu-se de tot felul de tertipuri au încercat să diminueze importanța peșterii și a craniului descoperit aici. La intrarea în aceasta stă scris pe o pancardă faptul că rămășițele de aici sunt de 300.000 de mii de ani.

craniu-vechi Istorie intezisă! Un craniu vechi de peste 700.000 de ani contrazice teoria evoluției

Vizibil iritat de acest lucru, profesorul CG Nicholas Mascie-Taylor de la Universitatea din Cambridge, a trimis în 2012 o scrisoare către Ministerul Culturii din Grecia, spunând că data corectă a craniului este de 700.000 de ani, și nu 300.000. Însă demersul său, deși unul oficial, scrisoarea fiind publică, nu a avut niciun efect sau răspuns.

Tot în 2012, Dr. Poulianos şi soţia sa au trecut printr-o experiență neplăcută. Aceștia au fost atacaţi în propria locuință, fără ca vinovaţii să fie identificați nici până astăzi. Doctorului şi echipei sale li s-a suspendat accesul în peşteră, pentru a-şi finaliza cercetarea. Cât despre craniu, locația exactă în care se află acesta este necunoscută.