Web Analytics

★★★★★

Existã viatã si pe alte planete?

Toate vechile legende ale indienilor nord-americani încep cu aceeasi formulare traditionalã: "demult de tot, pe vremea când Pãmântul era încã moale…", bãtrânii povestitori atribuind aceastã insistentã necesitãtii de a se aminti permanent oamenilor starea primordialã a lumii. Dar de unde stiau îndepãrtatii strãmosi ai lor cã acum mai bine de 4 miliarde de ani Pãmântul era doar o masã de materie fierbinte si vâscoasã ? In operele antice sunt prezentate adesea nave aeriene din care, în timpul zborului iesea foc si mercur. Se descriau deci în antichitate nave ce foloseau mercurul drept combustibil. Dar de unde stiau ei cã metalele grele sunt o sursã de energie ? De ce se repetã adesea formularea "luminã strãlucitoare cât o mie de sori", când în mod normal pe Terra nu exista la acea vreme nimic mai strãlucitor decât Soarele? In epopeea hindusã Ramayana, ce are o vechime ...
... de peste 5 000 de ani, sunt descrise asa numitele "Vimanas", aparate de zbor care produceau un puternic curent de aer când mergeau, iar la aterizare si decolare scoteau un zgomot asurzitor: "La ordinul lui Rama, minunatul vehicul urcã cu un vuiet asurzitor, sus, pe crestele norilor albi "-Ramayana, traducere de N. Dutt, 1891. In "Mahabharata", datatã la 7000 de ani, se vorbeste de viteazul Arjuna care i-a întâlnit la capãtul unei periculoase cãlãtorii pe stãpanul cerului, Indra, si pe sotia sa Sachi, conducând "un car ceresc de luptã încununat de raze ", vehicul care îsi ia zborul dupã ce Arjuma este luat la bord. Un alt pasaj din aceastã opera compusã cu nouã milenii în urma relateazã: "Bihma zbura cu vimana lui, lãsând în urmã o uriasã dârã de luminã, mai strãlucitoare ca Soarele si fãcând un zgomot asemãnãtor tunetului furtunii". Unii ar putea spune cã sunt pure fabulatii dar vehiculele sunt descrise aici cu unele amãnunte care nu puteau fi la îndemãna oamenilor din antichitate. Cronicarii "Mahabharatei" pomenesc de o armã care a provocat secetã într-o tarã dusmanã timp de 12 ani , sau de o alta ce putea ucide pruncul chiar înainte de a se naste. In "cartea a opta" întâlnim un fragment ce poate fi considerat prima descriere a unui bombardament pe Terra: "De la bordul unei puternice vimana aflatã în aer la o mare înãltime, Gurkha a aruncat un singur proiectil asupra cetãtilor dusmane.... o coloanã incandescentã de fum si flãcãri, strãlucitoare cât o mie de sori, s-a ridicat în toatã toatã splendoarea ei peste întreg Pãmântul... Totul s-a petrecut de parcã ar fi fost o dezlãntuire a elementelor: Soarele se învârtea în cerc. Pârjolitã complet de dogoarea armei, lumea umbla buimacã în vãpaie. Arsi de vãpaie elefantii fugeau înebuniti care încotro, cãutând o scãpare. Apa clocotea, animalele mureau, iar dusmanii erau secerati; pârjolul cuprindea arborii, care se prãvãleau în sir ca într-o pãdure cuprinsã de flãcãri. Mugind îngrozitor, elefantii se prãbusau rãpusi. Caii si carele de luptã ardeau, totul arãta ca dupã un urias incendiu. Mii de case au fost distruse: apoi, pe mare, pe uscat se asternu o liniste deplinã.... Cadavrele celor cãzuti se zgârciserã într-atât din cauza cãldurii nemaiîntâlnite, încât nici nu mai arãtau a oameni.... toti erau atinsi de rãsuflarea otrãvitã a zeilor. Tot ce era viu devenea palid si fãrã vlagã..." - Mahabharata ~ Traducera C.Roy, Drona Perva -1889 Oricât pare de straniu sau greu de crezut, fragmentul de mai sus a fost scris acum 7 000 de ani de un popor care nu numai cã a descris cu "exactitate" explozia, dar a dat si numeroase referiri la temperaturã, duratã, numãrul de victime, suprafata de propagare si efectele secundare radiante... Cele mai aprig contestate ipoteze ale paleoastronauticii sunt, fãrã îdoialã, acelea care sustin cã de-a lungul unei perioade cuprinse între anii 50 000 A.C. si 1908 A.D. pe planeta noastrã au avut loc explozii nucleare. Era atomicã a început însã oficial o datã cu explozia experimentalã de la 16 iulie 1945, din desertul "Jornada del Muerto" (lângã New-Mexico ~ S.U.A.). Recunoasterea veridicitãtii unor astfel de ipoteze ar produce nu numai un sentiment de inferioritate, dar si o anumitã neliniste, în urma descoperirii faptului cã în Univers existã civilizatii care au fost la nivelul nostru economic si tehnic actual acum câteva zeci, poate sute de mii de ani. Sã facem în continuare un scurt bilant istoric al erei atomice: 1945 - La 6 si 9 august au loc bombardamentele atomice americane asupra oraselor japoneze Hiroshima si Nagasaki cu bombele Little Boy (uraniu 235) si respectiv Fat Man (Plutoniu 239), ambele având o putere distructivã de câte 20 kilotone. Efecte: 240 000 morti, 13 983 dispãruti, 37 425 mutilati, aproximativ 90 000 rãniti si 93 391 iradiati 1949 - In august are loc prima experientã sovieticã 1952 - In octombrie are loc prima experientã britanicã 1952 - La 1 noiembrie are loc prima experientã americanã cu bomba cu hidrogen pe insula Elugelab. Efectul a fost volatilizarea insulei, care a dispãrut practic de pe hartã. 1953 - Prima experientã termonuclearã sovieticã 1954 - S.U.A. experimenteazã o bombã cu H de 4 ori mai puternicã ca precedenta (40 megatone) 1956 - U.R.S.S. experimenteazã o bombã de 100 megatone 1957 - In mai prima experientã termonuclearã britanicã 1957-1958 - Apar prima oarã noii vectori : rachetele intercontinentale 1960 - Prima experientã atomicã francezã 1967 - Apar sistemele de rachete antirachetã sovietice si americane 1968 - Stocurile de armament ale celor 5 puteri atomice (SUA, URSS, China, Marea Britanie si Franta) ating cifra de 10 000 megatone. Apar satelitii de observatie. 1970-1978 - Apar satelitii militari de interceptare 1978 - SUA anuntã realizarea bombei cu neutroni 1980 - Cele 5 puteri dispun de un arsenal de 100 000 megatone. 1983 - Pe glob mai sunt alte 20 de state capabile sã producã armament nuclear Pe glob existã cel putin 18 000 rachete atomice (130 000 megatone) si aproximativ 2000 de sateliti militari. In afara holocausturilor de la Hiroshima si Nagasaki existã în aceastã privintã si unele avertismente din trecut, cãci se poate constata faptul straniu cã unele popoare antice cunosteau teribilele efecte ale armelor atomice, ipotezã argumentatã prin descoperirea unor urme de roci vitrificate, vestigii ale oraselor distruse, fosile si obiecte iradiate, precum si descifrarea unor documente ce descriu explozii atomice care par sã fi avut loc cu mii de ani în urmã (Cele mai edificatoare Mahabharata si Ramayana). Explicatiile "stiintifice" gãsite pentru aceste enigme sunt deocamdatã nesatisfãcãtoare: urmele de radiatii si rocile vitrificate sunt opera ghetarilor, ruinele au fost calcinate de incendii, iar orasele distruse de trãsnete, documentele sunt gresit traduse, etc... In acest mod sunt interpretate orice noi urme sau documente descoperite, încercându-se integrarea lor în mozaicul binecunoscut al teoriilor clasice despre istoria omenirii. Erich von Däniken scria în cartea sa "Amintiri despre viitor": "Sã admitem un moment ideea înspãimântãtoare si totusi din pãcate plauzibilã, cã civilizatia noastrã ar fi distrusã într-un rãzboi atomic. Fãcând sãpãturi, arheologii ar descoperi dupã 5 000 de ani rãmãsitele Statuii Libertãtii de la New York. Folosind actualul model de gãndire, arheologii de mâine ar trage în mod obligatoriu concluzia cã este vorba despre o divinitate necunoscutã, poate o zeitã a focului (din cauza tortei) sau o zeitate a soarelui (din cauza razelor ce înconjoarã capul statuii). Cã ar putea fi vorba pur si simplu de o Statuie a Libertãtii , nici prin gând nu i-ar trece cuiva care ar rationa conform schemei de gândire actuale..." Descoperirea unor texte relatând despre douã înspãimântãtoare rãzboaie nucleare în sec XX, despre nave de 1 milion de tone, clãdiri de 600 metri, avioane care depãsesc viteza sunetului, rachete care au ajuns pe Marte si Venus, echipaje umane pe Lunã...(imposibilitãti pentru o civilizatie la nivelul secolului XIX), ar fi privite cu suspiciune, iar savantii ar afirma probabil cã documentele sunt prost traduse, gresit interpretate sau sun pur si simplu fantezii... In multe zone de pe glob se remarcã prezenta nisipurilor, rocilor vitrificate si a tektitelor (bucãti de rocã semi tare, topite la o temperaturã atât de ridicatã, încât s-au vitrificat sub forma unui material asemãnãtor sticlei, dar puternic iradiat). Nisipurile si rocile vitrificate, analizate, nu au nimic în comun cu morenele (sedimente transportate de ghetari în miscare) sau cu bucãtile de lavã si bombele aruncate de exploziile vulcanice: nici forma, nici compozitia chimicã, nici plasarea lor geograficã nu probeazã originea vulcanicã sau glaciarã. La 300 de metri de un gigant monolit (20 000 t) din fortificatiile de la Sacsayhuaman (Peru) se pot vedea numeroase roci vitrificate întinzându-se pe câteva sute de metri lungime, în sase directii diferite. Dat fiind faptul cã aceste roci vitrificate au fost gãsite în niste fortificatii s-a lansat ipoteza cã de fapt ele ar fi fost topite de "antici" la foc (!!??) pentru a servi ca un zid de apãrare. Pentru a vedea dacã este posibil acest lucru, s-a fãcut un zid de pietre, gros de 1m, lung de 50m si care avea în el, din loc în loc, trunchiuri de copaci. Acestia au fost aprinsi si au fost lãsati sã ardã timp de o sãptãmânã. Rezultatul? Da, s-au obtinut roci vitrificate dar numai câteva bucãti cu un diametru ce nu depãsa 2cm. Atunci sã fi fost posibilã aparitia acestora folosindu-se metode rudimentare? Cu sigurantã NU ! Nisipuri vitrificate sticloase au fost descoperite de asemenea în Irak si desertul Gobi; în Liban au fost gãsite sute de mari tektite negre ce contineau izotopi radioactivi de aluminiu, iar unele prezentau în interior plante surprinse în momentul vitrificãrii. In cartea "Samarangana Sutradhara" un întreg capitol este rezervat descrierii unor mari nave aeriene a cãror pupã împrãstia în timpul deplasãrii "foc si mercur". (Notiunea de foc nu are în scrierile antice semnificatia exclusivã de combustie. In aceastã denumire sunt reunite câteva zeci de fenomene electrice si magnetice, sau reactii chimice.) Chiar si Biblia, redactatã între secolele al IX-lea si al V-lea A.C. si evident influentatã de textele sumeriene, egiptene si budiste abundã în pasaje care prezintã fenomene iesite din comun (cap 19 ~ Stricarea Sodomei si Gomorei; Scãparea lui Lot....). Interpretarea religioasã, misticã datã ulterior acestor fenomene a fãcut ca lumea stiintificã si opinia puplicã sã se îndoiascã de veridicitatea lor, dar adevãrul este cã, tratând aceste texte religioase ca documente istorice, pot fi retinute întâmplãri, fenomene, aparate si aparitii de personaje stranii care ies deocamdatã din sfera explicabilului. Sã fi fost oare posibil ca de-a lungul timpului omenirea sã fi fost ajutatã si îndrumatã de oameni de pe alte planete? Bazele stiintei noastre sã fi fost puse de aceste fiinte? Ei sã fie cei care ne-au ajutat sã ne depãrtãm de maimutã ca specie aparte ? Dar dacã noi nu suntem decât supravietuitorii unei alte specii cu mult mai avansate ca noi si care a dispãrut din cine stie ce cauze acum câteva zeci de mii de ani ? (subiectul va fi tratat într-unul din capitolele urmãtoare) Unul din discipolii lui Democrit, Metrodor din Chios, afirma în jurul anului 200 A.C: "Ar fi tot atât de absurd sã nu asezi decât o lume locuitã în spatiul infinit, ca si cum ai crede în existenta unui singur spic de grâu pe o câmpie nesfârsitã ". In momentul de fatã, au fost observate cu ajutorul radiotelescoapelor 1020 stele. Dacã presupunem cã numai 1 ‰ din ele posedã un sistem planetar (1017) sã considerãm apoi cã 1 ‰ pot avea conditii favorabile vietii (1014), cã numai 1 ‰ dintre planete sunt locuibile (1011) si în sfârsit cã numai pe o singurã planetã dintr-o mie existã viatã inteligentã. Rezultatul este un numãr cu opt zerouri… Posibilitatea existentei vietii pe alte planete a fost însã exprimatã siintific prin ecuatia "Green Bank", despre care vom vorbi mai pe larg putin mai târziu. Conform pãrerilor specialistilor, pentru a exista viatã, trebuie sã avem: oxigen, apã, temperaturi cu limite de ±60o Celsius, presiuni atmosferice cuprinse între 0,01 à 1400 atmosfere si bineînteles lipsa radiatiilor nocive, considerându-se imposibilã prezenta ei în medii abiotice ( radioactive, anaerobe, înghetate, uscate ). Dar pe Terra existã bacterii anaerobe (pentru care excesul de oxigen înseamnã moarte); bacterii termofile care trãiesc în vulcani (pentru care temperaturile optime sunt de +200 grade; bacterii ce consumã siliciu, fier sau petrol. In Antarctica ( în vãile Dry Valleys) trãiesc bacterii si virusi la temperaturi de aproape -100o C si într-o atmosferã foarte rarefiatã. Aceste fapte au fost explicate prin posibilitatea bacteriilor de a forma spori, învelindu-se într-o crustã calcifiatã care le permite sã reziste chiar si mii de ani (cazul celor gãsite în sarcofagele egiptenilor) nu numai fãrã hranã, dar si la înghet, fierbere si radiatii.
articole asemanatoare
Comentarii
Acest articol nu are niciun comentariu
adauga comentariu
bifeaza casuta antispam