Cumanii, razboinicii care au influentat istoria Balcanilor timp de trei secole

Unul dintre triburile care au avut o importanta contributie în istoria românilor a fost cel al cumanilor. Cumanii au fost un popor turanic, care a facut parte din grupul turcilor-kîpceak (kipceak). Etnogeneza îi localizeaza in stepele centrale ale Asiei, tribul primordial fiind Kamekii. Numele tribal kipceak a fost interpretat ca fiind, în antichitate, identic cu cel al “scitilor ro?ii”.

Tribul principal al cumanilor il reprezentau turcii oghuzi (Bozok), a carui ramura Gunhan (de la “Gun Han”) îi includea pe cumani, alaturi de clanurile sau triburile adiacente Kayi, Bayat, Alka Evli sau Kara Evli. Una din ramurile tribului Gokhan (Gok Han) îi includea si pe pecenegi. Toate aceste triburi îsi aveau ca totem diferite pasari rapitoare ca vulturi, ulii, soimii, respectiv pajura sau acvila de munte, ultima devenita simbol heraldic al Tarii Românesti medievale, bineînteles în legatura cu pecenegii sau cumanii care au stapânit acest ...

... teritoriu în evul mediu timpuriu.

Este bine cunoscut faptul ca teritoriul carpato-danubiano-pontic a fost strabatut de-a lungul veacurilor de numeroase populatii migratoare. Majoritatea au fost calareti de stepa care au stapânit din punct de vedere politic teritorii întinse. O parte a acestora si-au lasat amprenta asupra poporului român, aflat în plin proces de etnogeneza si au avut o contributie aparte în istoria românilor.

Poate cei mai importanti au fost cumanii, razboinici de stepa care au stapânit o buna parte din Moldova si Tara Româneasca. Cea mai buna dovada a influentei lor în spatiul carpato-danubiano-pontic între secolele XI si XIII sunt numele de râuri, persoane si chiar orase de origine cumana. Sunt istorici sau eruditi care au sustinut teorii prin care s-a afirmat ca de fapt elita primelor formatiuni statale medievale românesti era formata din acesti razboinici de stepa.  

Razboinicii blonzi din stepele euro-asiatice

Cumanii sunt popoare de origine turcica, din stepele euroasiatice. Conform unor traditii medievale, cumanii erau înruditi cu alte popoare de stepa din zona euroasiatica precum pecenegii.

”Conform traditiilor transmise de ”Rus” în zorii celui de-al doisprezecelea veac, pecenegii,uzii si cumanii erau înruditi, considerati succesori ai biblicului Ismael”, precizeaza academicianul Victor Spinei în lucrarea ”The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the mid-thirteenth century”. 

În orice caz si din punct de vedere lingvistic cumanii vorbeau o limba de origine turcica, lucru bine dovedit de Codex Comanicus, o culegere de texte persane, latine si cumane. Culmea, desi vin din stepele euro-asiatice cumanii sunt descrisi de anumite surse drept razboinici blonzi si foarte chipesi, cu ochi albastri (asta în conditiile în care majoritatea indivizilor din cadrul triburilor turcice erau bruneti).

În orice caz asa cum au sesizat numerosi specialisti în istoria popoarelor stepelor, cumanii ca si alti nomazi au devenit un conglomerat etnic, mai ales prin antrenarea a numeroase triburi care locuiau în zona.

Ei îsi spuneau kipcak fara sa se stie exact originea acestui etnonim. Olzhas Suleimenov încearca sa explice si spune ca kipcak vine de un însemn tribal sub forma reprezentarii grafice a doua cutite încrucisate.

O alta explicatie a cuvântului kipcak este combinatia cuvintelor „Qu” adica luminos, deschis si „Saq” adica scit.

Rusii le spuneau poloveti, ceea ce ar însemna blonzi, o dovada lingvistica care vine în sprijinul teoriei conform careia, cumanii ar fi avut parul deschis si ochii albastrii.

Tot cercetatorul Suleimenov considera ca numele dat cumanilor de rusi înseamna de fapt ”ochi-albastri”.

În orice caz acesti cumani erau pastori nomazi care au locuit initial în stepele din nordul Kazakstanului si mai apoi în secolul al XI lea, deja se aflau în stepele nord-pontice.

Picardul Robert de Clari în cronica sa, îi descrie pe cumani drept triburi nomade, care traiau în corturi. Acelasi cavaler francez spunea ca acesti cumani se hraneau cu lapte, brânza si carne. Totodata marturiseste ca razboinicii pe care-i vazuse cu ocazia campaniilor din prejma Constantinopolelui, purtau haine din piele de capra si luptau mai ales cu arcuri si sageti, dar si cu sulite sau buzdugane.

Initial aveau o credinta totemica si în general venerau animalele care le deveneau spirite protectoare.

Aveau metode de a ataca care erau comune triburilor de stepa. Atacau în viteza, împroscau inamicii cu o ploaie de sageti din goana calului, foloseau retrageri simulate si erau deosebit de buni în lupta calare.

”Cumanii luptau asa cum învatasera de la stramosii lor. Atacau fulgerator aruncându-si sagetile asupra inamicului si apoi tabarau asupra lui, în goana calului cu lancile. Nu stateau prea mult în lupta si întorceau spatele dusmanului si fugeau convingându-si inamicul sa-i urmareasca, sigur de victorie. Când inamicul rupea formatia de lupta în urmariea lor, cumanii se întorceau asemeni pasarilor care taie aerul si atacau fulgerator. Faceau asa de câteva ori, pâna când îai dadeau seama ca romanii (n.r. bizantinii), oboseau sau aveau rândurile în dezordine si rarite. Atunci scoteau sabiile si cu un strigat înfiorator de lupta atacau în goana calului”, scria Nicetas Choniates descriind lupta de la Beroe din 1187.  

Cumanii, nomazii care au hotarât soarta Balcanilor

Datorita acestui mod de a purta razboiul, a numarului mare dar si a factorilor favorizanti din Balcani si Europa de Est, cumanii au devenit o forta de temut dar si un factor cheie în istoria acestor zone.

Prima si prima data au început prin a-i înfrânge pe alti turcici, care au terorizat Europa de Est si nu numai. Este vorba despre pecenegi. În urma unor lupte locale si regionale i-au împins pe acestia din urma catre vest, luându-le locul între Don si Nipru.

În acelasi timp, cumanii organizeaza raiduri împotriva Imperiul Bizantin, a cnezatelor rusesti dar si a Regatului Ungariei.

În 1089, lanseaza un raid pustiitor asupra Transilvaniei si Ungariei, fiind în cele din urma înfrânti de Ladislau I al Ungariei.

În 1091, reusesc sa regleze definitiv conturile cu pecenegii si în batalia de la Levunion, ca aliati ai bizantinilor reusesc sa-i distruga.

În 1094, scenariul este reluat, iar ramasitele pecenegilor fie s-au topit în masa cumanilor, fie au reusit sa primeasca ”azil” în Ungaria. 

Din acel moment cumanii au început sa joace un rol din ce în ce mai împortant în Europa. Acesti razboinici calare reusesc sa învinga pe Vladimir, cneazul Kievului în batalia de la Stugna si îsi impun suprematia politica în stepele nord-pontice.

De altfel de la jumatate secolului al XII lea, tinuturile rusesti sunt invadate anual de cumani. Acestia se implica tot mai mult în politica cnezatelor slave ajutând pretendentii care le promiteau câstiguri substantiale si beneficii. 

Hartuiesc permanent Imperiul Bizantin, ocupa zone importante din zona Dunarii, precum Delta dar si teritoriul de astazi al Munteniei si o buna parte din Moldova de astazi. Evident era vorba despre un control politic nu si efectiv.

La finele secolului al XII lea, cumanii se aliaza cu vlaho-bulgarii, fratilor Asanesti, si administreaza o înfrângere totala bizantinilor.

”Înca de la începutul secolului al XIII lea cumanii au avut un impact larg asupra Europei de Vest. Într-adevar, în cele de-al doisprezecelea si cel de-al treisprezecelea secol, puterea cumanilor era la apogeu. Controlau un teritoriu urias întins de la Lacul Aral si pâna la gurile Dunarii. Chiar daca nu exista o unitate politica în acest vast teritoriu, puterea militara a acestei confederatii de triburi cumane era considerabila si ameninta cele mai puternice state din Europa de sud si de sud-est. Cumanii au avut o contributie decisiva la înfrângerea cruciatilor lui Baldwin I de catre Ionita Caloianul”, preciza Victor Spinei în ”The Cuman Bishopric-Genesis and Evolution”, prezenta în “The” Other Europe in the Middle Ages: Avars, Bulgars, Khazars and Cumans”, editata de Florin Curta si Roman Kovalev.

Zona controlata de cumani purta numele de Cumania.

Cumania neagra si românii

Cumanii au avut o importanta influenta si asupra românilor, arata specialistii. Acestia au stapânit o regiune întinsa din spatiul carpato-danubiano-pontic, ocupata si de populatiile românesti.

De altfel zona controlata de cumani, aferenta Moldovei si estului Tarii Românesti din Evul Mediu, purta numele de ”Cumania neagra”.

O parte a populatiilor cumane s-au stabilit în zona Fagarasului, posibil a Munteniei dar si în Moldova.

Cel putin în Moldova, o buna dovada o reprezinta ”Episcopia Cumanilor”, o încercare a bisericii catolice de a converti acesti razboinici nomazi. Episcopia a fost înfiintata de calugarii dominicani la începutul secolului al XIII lea având ca sediu diecezan Civitas Mylco, probabil cetatea Milcovului.

În jurisdictia acestei episcopii au intrat cumanii care locuiau în sudul Moldovei dar si cei din Tara Bârsei. Aceasta episcopie a fost însa distrusa de atacurile tatarilor în 1241. 

Prezenta cumanilor în zonele ocupate de români este dovedita si de numeroasele nume de asezari, ape sau alte forme de relief, din limba cumana. 

Astfel în Moldova sudica, în Muntenia dar si în zona Olteniei si Transilvaniei apar denumiri precum Covurlui, Suhului, Vaslui, Bahlui, Calmatui, Desnatui, Catlabug, Ialpug, Teleorman, Baragan, Borcea, Caracal, Cornanu, Vadul Cumanilor.

Sunt zone în care cumanii au locuit o perioada îndelungata si mai apoi, se banuieste ca s-au si amestecat cu populatia locala. Totodata au aparut si teorii, cea mai celebra fiind cea a lui Neagu Djuvara, care aratau ca elita munteana de la începuturile statalitatii medievale românesti era de origine cumana.

Un argument a fost numele parintelui lui Basarab I, întemeietorul statului Tara Româneasca. Acesta s-ar fi numit Tihomir sau Togomerius, nume de origine cumana. Aceasta ipoteza a fost însa respinsa de alti istorici, care afirmau ca de fapt Basarabii erau români get-beget.

Totodata românii au învatat si din tehnicile militare ale cumanilor, în special, folosirea arcasilor calare, atât de raspândita în Moldova mai ales, utilizata cu rezultate foarte bune contra tatarilor. De altfel stapânirea cumana a fost distrusa de hoardele mongole în secolul al XIII lea.

Ostile cumane au fost distruse de mongoli, acestia cerând regilor maghiari permisiunea sa se stabileasca pe teritoriul regatului Ungariei. De altfel mai târziu au devenit mercenari în serviciul regilor maghiari si nu numai.

Sursa: adevarul.ro