Web Analytics

★★★★★

Cum a ajuns Europa să aspire la visurile lui Nicolae Ceauşescu

Multe dintre ideile lui Nicolae Ceauşescu în anii ’80, sunt astăzi promovate cu ardoare la Bruxelles, scrie Adevarul. Independenţa energetică, eficienţă la folosirea materiilor prime, reindustrializare şi creşterea exporturilor, accentul pe consumarea de produse din soia, promovarea consumului de peşte şi lapte – toate acestea erau repetate obsesiv în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu.

Independenţa energetică faţă de Rusia
era unul dintre idealurile lui Ceauşescu, iar acest lucru a ajuns tot mai mult în atenţia Uniunii Europene de câţiva ani. Aceasta a ajuns problemă geostrategică mai ales în ultimele luni, după ce Rusia a anexat Crimeea.

Visul nuclear.
Ceauşescu a luat decizia virării spre independenţa energetică încă din 1969, când a cerut punerea bazei pentru un program nuclear naţional. Cu un an înainte, în 1968, Ceauşescu a fost singurul lider comunist care a condamnat invazia URSS din Cehoslovacia, ca urmare a „Primăverii de la Praga“. Ceauşescu ...
... a atras atunci admiraţia Occidentului şi mânia ruşilor, astfel că relaţiile cu URSS au început să se răcească rapid. Din acest motiv, el a ales să folosească tehnologie canadiană în reactoarele nucleare, nu sovietică. Liderii comunişti au realizat atunci un circuit economic integrat: uraniul se extrăgea în România, după ce, anterior, URSS a preluat cantităţi imense din ţara noastră, prin SovRom Cuarţit, ceea ce a declanşat sentimente de frustrare printre comuniştii români la adresa „fraţilor“ ruşi; apoi se prelucra la Feldioara, iar la Piteşti se realiza combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă.

„Nicio masă fără peşte“. Dacă în perioada comunistă era o adevărată manie legată de consumul de peşte, aceasta începe să revină, după ce oamenii au început să îşi dea seama cu adevărat de beneficiile sale nutriţionale. Consumul de peşte a scăzut în România de la 8 kilograme pe cap de locuitor în 1989 la doar 2 kilograme în 1992, situându-se acum la 4,5 kilograme pe cap de locuitor. Spre comparaţie, în Uniunea Europeană, consumul mediu este de cinci ori mai mare, situându-se la 22 de kilograme pe cap de loucitor.

„Nicio zi din cele şapte fără lapte“.
Dar nu numai consumul de peşte era stimulat înainte de 1989, de un tratament similar beneficiind laptele, care era promovat prin dictonul „nicio zi din cele şapte fără lapte“. De altfel, comuniştii au fost vizionari şi cu un alt produs, datorită versatilităţii sale: soia. Deşi urât de români, produsul a ajuns foarte promovat în ultimii ani, ajungându-se să se realizeze de la lapte din soia până la salam de soia sau tot felul de produse de post. De altfel, Ceauşescu promova aceste produse cu valoare nutriţională mare deoarece mare parte din producţiile agricole erau exportate, Ceauşescu luând această decizie pentru a plăti datoria externă a ţării.

Agricultura intensivă
era un alt proiect drag comuniştilor. De la mult-hulitele cooperative agricole de producţie (CAP), România a trecut fix invers, în era fărâmiţării extreme, după momentul în care proprietăţile s-au retrocedat. Numai că, atunci când fiecare lucrează câte un petic de pământ, acest lucru este ineficient. Abia recent statul şi antreprenorii au înţeles că este necesară cultivarea pe suprafeţe mari, măsură intens promovată la Bruxelles.
articole asemanatoare
Comentarii
Acest articol nu are niciun comentariu
adauga comentariu
bifeaza casuta antispam