Bătălia de la Şcheia

★ ★
La data de 6 martie 1486, la Şcheia, în apropiere de Cetatea Sucevei, a avut loc o bătălie dată între răzeşii lui Ştefan cel Mare şi armata otomană. Turcii voiau să-l alunge de pe tronul Moldovei pe marele domnitor, vrând să pună în locul său pe Hronoda. Moldovenii i-au învins pe turci, această bătălie punând practic capăt războiului de 13 ani purtat de Ştefan cel Mare cu Imperiul Otoman.

Armata turcă condusă de paşa Bali bey Malkocioglu a pătruns pe teritoriul Moldovei, în timp ce Ştefan cel Mare se afla în Polonia. Turcii au ajuns până în apropiere de Suceava, bătălia cu moldovenii domnitorului întors de grabă în ţară având loc la Şcheia. În primă fază, armata lui Ştefan a fost învinsă, marele domnitor fiind aproape de a-şi pierde viaţa.

Acesta a căzut de pe cal şi a rămas ascuns printre cadavre şi răniţi. El a fost ajutat ...
... de aprodul Purice, care i-a dat calul său. După ce a reuşit să iasă învingător din bătălie, Ştefan cel Mare la făcut pe Purice boier, oferindu-i numele de Movilă.

„Într-acesta an venit-au Hroiot cu oaste de la ungur asupra lui Ştefan vodă, căruia i-au ieşitu Ştefan vodă înainte cu oaste pre Siretiu la Şchei şi dându războiu vitejaşte despre amândoao părţile, într-o luni, martie 6 zile, pierdu Hroiot războiul şi oastea, mai apoi şi capul, însă cu mare primejdie lui Ştefan vodă, că s-au pornit cu calul jos, puţin de n-au încăput în mâinile vrăjmaşului său. Mai apoi Hroiot fiindu prins viu de Ştefan vodă, i-au tăiatu capul”, arătat cronicarul Grigore Ureche.

După această bătălie, Ştefan cel Mare şi-a reorientat politica externă. Cum între poloni şi turci a fost încheiată o pace, domnitorul moldovean a ales să se apropie de unguri şi turci, deteriorând relaţiile cu Polonia. Bătălia de la Şcheia a fost ultima ce a avut loc între Ştefan şi turci.